Sâmbătă, 16 iulie 2022, în teritoriul comunei Risipeni se va desfăşura Turneul Naţional de fotbal Cupa „Ştefan cel Mare” ediţia I-a, consacrat memoriei Eroilor BPPS-6 MAI, căzuţi în războiul pentru apărarea Integrităţii teritoriale şi Independenţei Republicii Moldova.
Mitingul comemorativ , alinierea Gărzii de onoare şi intonarea Imnului de Stat de către orchestra militară, urmat de depunerea de flori va avea loc la Monumentul eroilor din satul Risipeni.
Deschiderea oficială a Turneului Naţional de fotbal Cupa „Ştefan cel Mare”, ediţia I-a şi desfăşurarea meciului de fotbal din cadrul Turneului Naţional va avea loc pe stadionul multifuncţional al Casei de Cultură Risipeni.
Începutul la ora 9-30.
Se invită toţi cetăţenii din comună.













